DESTINATION: HAPPINESS!

Proiect nr. 2019-1-PL01-KA229-065687_4

PROIECT ERASMUS + Actiunea Cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimbul de bune practici, proiecte de schimb interșcolar

Proiect aprobat pentru finantare, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Erasmus+ - perioada de derulare 01.09.2019-31.08.2021

 

ANUNȚ DE SELECȚIE A ELEVILOR PARTICIPANȚI

 

Ca urmare a aprobării finanțării proiectului cu titlul DESTINATION: HAPPINESS! cu nr. 2019-1-PL01-KA229-065687_4,  proiect ERASMUS + Actiunea Cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimbul de bune practici, proiecte de schimb interșcolar,  în baza contractului de finantare încheiat cu ANPCDEFP, Colegiul National „Grigore Moisil” din Bucuresti va organiza un concurs de selecție pentru un numar de 15 elevi, care vor participa la activitățile organizate la Colegiul Național „Grigore Moisil”, dar si la mobilitățile din Polonia, Cehia, Lituania, Grecia.

INFORMATII GENERALE DESPRE PROIECT

§  Descrierea proiectului

„Destination: Happiness!” este un proiect cu o durată de 2 ani care are ca scop dezvoltarea unui parteneriat strategic  între 5 școli europene din Polonia, Cehia, România,  Lituania și Grecia. Este conceput astfel încât profesori care predau diferite discipline, psihologi, pedagogi, părinți, specialiști și liceeni (15-19 ani) să poată contribui la implementarea proiectului  prin îmbogățirea cunoștințelor despre fericire și a diferitelor modalități de creare și menținere a unei stări de bine pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Proiectul constă în 4 module, fiecare legat de ideea de fericire într-un fel unic. Acestea se desfășoară pe baza etapelor ciclului de proiect: investigarea, planificarea, luarea de măsuri și evaluarea.

Fiecare modul va consolida cunoștințele despre fericire ale participanților, inclusiv beneficiile, sursele sale, obstacole și amenințări. În afară de diferite metode de cercetare și prezentare a concluziilor, participanții vor fi încurajați să se implice în activități nonformale, să reflecteze, să propună soluții la diverse problem sau să se exprime într-un mod artistic.  Prin  utilizarea unor diferite metode de lucru, participanții își vor dezvolta abilitățile de gândire critică, de cercetare, comunicare, colaborare și autogestionare. Diversitatea produselor care vor rezulta din parcurgerea activităților necesită motivație, atitudine pozitivă și responsabilitate din partea participanților. Toate aceste abilități sunt necesare pentru performanță la nivel academic și în carieră.

§  Parteneri

 

Prywatne Liceum Ogolnoksztalcace im. I.J. Paderewskiego, Polonia

Stredni prumyslova skola a Obchodni akademie Uhersky Brod, Cehia

6 GEL KAVALAS, Grecia

Jonavos Jeronimo Ralio gimnazija, Lituania

 

§  Obiective

 

Se așteaptă ca:

1. elevii să folosească cu încredere și în mod critic o varietate de instrumente TIC pentru a produce podcast-uri, blog-uri și post-uri, infographics, wiki-uri, sondaje, postere etc.

2.  elevii să-și comunice ideile și opiniile în limba engleză într-o varietate de forme (scrisă, orală, formală și non-formală), să conștientizeze nevoia de înțelegere interculturală și să demonstreze o atitudinea pozitivă și apreciativă la adresa diversității culturale.

3. elevii să identifice nevoi și să inițieze, să planifice, să gestioneze, să implementeze și să evalueze activități cu conștientizarea implicațiilor etice, încercând diferite roluri și dând dovadă de motivație și hotărâre în atingerea obiectivelor stabilite.

4. profesorii să exploreze diferite tehnici de predare și învățare și să dezvolte noi strategii de predare care vor fi implementate în școlile partenere.

5. elevii  și profesorii să coopereze transnațional cu partenerii din proiect și la nivel național cu partenerii și instituțiile locale.

 

Elevii selectați vor participa la ateliere de lucru și la activități conexe proiectului în afara orelor de curs. Aceștia vor parcurge sub îndrumarea profesorilor din echipa de proiect următoarele module:

Modulul 1 – Ce este fericirea?
Modulul 2 – Gestionarea stresului
Modulul 3 – Climat pentru fericire
Modulul 4  - Ne implicăm pentru un viitor mai bun!

Elevii selectati vor participa la una din următoarele mobilități:

- Cehia, Uhersky Brod

- Lituania, Jonava

- Polonia, Lublin

- Grecia, Kavala

Profil grup țintă

  • 15 elevi și 3 rezerve, elevii de liceu (15-19 ani)
  • cunoașterea limbii engleze la nivel minim B1 din Cadrul European Comun de Referință al Limbilor Străine;
  • elevi motivați, cu rezultate bune la învățătură, comportament ireproșabil

Selecția grupului țintă de participanți se va realiza prin promovarea unei metodologii care asigura participarea fără discriminare, respectând principiul egalității de șanse, al transparenței și al evitării conflictului de interese.

Cerințe

Pentru a participa în cadrul proiectului, un elev trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

·       Să aibă permisiunea părinților.

·       Să poată participa la atelierele și sesiunile de lucru care se vor desfășura sâmbăta.

·       Să dea dovadă de seriozitate în realizarea sarcinilor de lucru.

·       Să lucreze individual și în echipă.

·       Să poată găzdui un elev străin timp de 7 zile – martie 2020

Metode de selecție și ponderea probelor în rezultatul final:

- Scrisoare de motivație în limba engleză (250-300 de cuvinte) - 30%

Scrisoarea trebuie să cuprindă: o scurtă descriere a candidatului; motivele pentru care ar trebui selectat, așteptările candidatului legate de proiect.

- Proba scrisă la limba engleză - 30%

Se testează capacitatea de înțelegere a textului citit.

-  Interviu în limba engleză – 30%

- Apartenența la o categorie dezavantajată – 10% (se atașează acte doveditoare)

 

Calendarul desfășurării procesului de selecție a participanților

 28.11 – 13.12.2019  

Depunerea la secretariat a următoarelor documente: cerere de înscriere, acord parental, scrisoare de motivație, acte doveditoare

   

17.12. 2019  ora 12.00

Probă scrisă la limba engleză

17.12. 2019  ora 13.00-15.00

Interviu conform programării

18.12.2019, ora 14.30 

Afișarea rezultatelor la avizierul elevilor, pe site-ul liceului 

Cererea de înscriere însoțită de acordul parental și scrisoarea de motivație va fi înregistrată la secretariatul școlii.

Documentele se pot descărca accesând link-ul de mai jos.

https://drive.google.com/drive/folders/1JYCEOHblItIgHP4Txr2KDlWozduVYfYN?usp=sharing