Se spune că „ce este mai bun este lăsat la urmă”, zicală ce s-a aplicat și în cazul ultimei mobilități din cadrul proiectului „ON AIR TOGETHER!”, parte a programului Erasmus+, ce a avut loc într-un mic oraș din Cehia, numit Uhersky Brod.
Săptămâna pe care am petrecut-o departe de casă a fost una ce ne-a făcut să experimentăm un amalgam de sentimente, făcându-ne să trecem de la emoția resimțită atunci când ne prezentăm produsele finale în fața celorlalți colegi și profesori străini la bucuria și entuziasmul din timpul discuțiilor purtate cu noii noștri prieteni proveniți din celelalte 4 țări pe diverse teme ce atrăgeau interesul tuturor. Activitățile pe care a trebuit să le desfășurăm în echipe alese la întâmplare au avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie deja create, modelându-ne în același timp abilitățile de comunicare și capacitatea de a înțelege punctual de vedere al celuilalt.
După 2 zile de muncă și emoții, răsplata a venit sub forma călătoriilor organizate în cele mai importante orașe din Cehia, după Praga: Brno și Zlin, unde am fost surprinși de arhitectura impozantă a clădirilor vechi care împânzeau orașul și de vestigiile istorice al căror trecut ne-a fascinat de-a dreptul.
Mobilitățile din cadrul acestui proiect mi-au format caracterul, m-au făcut să văd lumea cu alți ochi, unii mai atenți la detalii, am învățat să fac diferența, m-au ajutat să îmi depășesc temerile, piedici puse doar de propria persoană.